Trump către McCain: „Fii atent că într-un anumit moment voi lupta”

Autor: Mădălina Bălăceanu | miercuri, 18 octombrie 2017 | 0 Comentarii 1508315527

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, după câteva ore după ce senatorul John McCain l-a repudiat pe Trump, i-a transmis republicanului din Arizona să “fie atent”, deoarece într-un anumit moment va “lupta”, potrivit CNN Politics.

În timp ce a acceptat medalia de libertate din Philadelphia în noaptea de luni, a avertizat Statele Unite să nu nu se întoarcă spre „naţionalismul pe jumătate copt şi fals, preparat de oameni care ar prefera să găsească ţapi ispăşitori decât să rezolve probleme”.

Discursul a fost o repudiere a lui Trump, pe care republicanul din Arizona şi-a dat-o cu înverşunare îndelungată şi a viziunii asupra lumii care l-a catapultat în birou.

Oficialul American i-a precizat lui Chris Plante de la emisiunea The Chris Plante Show” că a auzit criticile care i-au fost adresate şi l-a avertizat pe McCain să fie atent.

“Am auzit ce a spus senatorul McCain. Oamenii ar trebui să fie atenţi pentru că într-un anumit moment voi lupta înapoi. Sunt foarte drăguţ, chiar foarte, foarte drăguţ. Dar într-un final voi lupta, şi nu va fi deloc frumos.”, a explicat Trump.

Răspunzând ameninţărilor lui Trump, McCain a declarat reporterilor: „M-am confruntat cu provocări mult mai mari decât aceasta”.

McCain şi Trump s-au întâlnit cu ani în urmă, încă de când candidatul din 2016 a spus că senatorul nu era un erou de război pentru că a fost capturat în Vietnam.

„El nu este un erou de război”, a spus Trump polling-ului Frank Luntz în 2015.

– E un erou de război, intervine Luntz.

„E un erou de război pentru că a fost capturat”, a spus Trump, răutăcios „Îmi plac oamenii care nu au fost capturaţi, ok? Îmi place să vă spun că este un erou de război pentru că a fost capturat”.

Lupta a continuat pe parcursul campaniei din 2016, iar McCain l-a acuzat în mod regulat pe purtătorul de cuvânt republican pentru comentariile pe care le-a făcut pe traseul campaniei. McCain şi-a retras sprijinul pentru Trump când videoclipul „Access Hollywood” a fost făcut public, arătând că candidatul din 2016 se laudă pentru asaltarea sexuală a femeilor.

Pagina 1 din 1

Sursa acestui articol este websiteul capital.ro