Discriminările fermierilor italieni. Îi plăteau pe africani, indieni şi pe români cu mai puțin decât pe restul

Doi fermieri italieni care au exploatat migranţi ce lucrau pe terenurile lor agricole au fost plasaţi sub arest la domiciliu după ce poliţia a descoperit că îi tratau în mod discriminatoriu pe angajaţii lor de culoare, dar şi pe alţii, inclusiv români, relatează vineri agenţia DPA. 

”Lucrătorii de culoare ar fi fost plătiţi cu 25 de euro pe zi, iar ceilalţi cu 35 de euro”, a declarat vineri presei un căpitan al Carabinierilor, Giordano Tognoni. 

Potrivit poliţiei, fermierii arestaţi – doi fraţi din regiunea italiană Calabria (sud) – le-ar fi oferit de lucru la negru unor solicitanţi de azil originari din Africa subsahariană, cazaţi la un centru local de primire a migranţilor. 

Ar fi fost exploatate persoane din Nigeria, Gambia, Senegal şi Guineea, dar şi indieni şi români, au afirmat Carabinierii, care au confiscat de la cei doi fraţi bunuri în valoare de două milioane de euro, precum şi suma cash de 80.000 de euro. 

”Este şocant ce s-a descoperit în Calabria: exploatarea muncii cu circumstanţele agravante ale discriminării rasiale este intolerabilă”, a declarat ministrul italian al agriculturii, Maurizio Martina. 

Sursa acestui articol este websiteul antena3.ro