notino.ro

Statul la stat. Cum blochează un antrenor de dezvoltare personală reformarea unei agenții naționale, deși nu ocupă postul de funcționar

Viaţa de angajat la stat vine, la pachet, cu numeroase privilegii. De pildă funcţionarii care devin politicieni şi sunt aleşi sau numiţi în funcţii de demnitate publică îşi pot rezerva, pe viaţă, postul pe care l-au ocupat până atunci. Îşi iau, astfel, o măsură de siguranţă pentru a avea unde să se întoarcă în momentul în care aventura de demnitar se termină. Deşi este un adevărat fenomen, în România, nu se cunoaşte numărul exact al funcţionarilor care

notino.ro