Marius Elisei, taximetrist cu program flexibil. Ce joburi a mai avut de-a lungul timpului

Apele nu se liniștesc în ceea ce privește relația dintre Marius Elisei și Oana Roman, iar între timp au apărut și informații ”fierbinți” despre avansurile pe care acesta i le-ar fi făcut transsssualului Delia. De altfel, Marius a cerut scuze părinților, nașilor și Oanei pentru situația tensionată la care s-a ajuns din această cauză, iar evenimentele, dacă putem spune așa, se află în plină desfășurare.